Ne pare rău, nu este nimic în coș.
În calitate de producător de băuturi tradiționale tari, românești, Distileriile Tomșani sunt cunoscute mai întâi de toate pentru gama lor variată de palincă premium. Fiecare sortiment din portofoliul Distileriile Tomșani are o personalitate unică și este creat din fructe atent selecționate și distilate după metode tradiționale, remarcându-se astfel independent de celelate, pentru propriile calități.
Sortimentele pe care ți le vom prezenta în rândurile ce urmează, oferă o perspectivă autentică asupra tradiției românești de distilare, fiecare băutură fiind o combinație între pasiune, meșteșug și fructe de cea mai bună calitate.
Pălinca de prune este una din vedetele Distileriilor Tomșani, apreciată pentru echilibrul său perfect între aroma dulce a prunelor bine coapte și tăria specifică acestei băuturii tradiționale. Pruinca surprinde prin complexitatea gustului său, fiind o băutură rafinată și elegantă, ideală pentru ocaziile speciale, mai ales cele pe care alegi să le sărbătorești în stil românesc. Metodele tradiționale de distilare și respectul față de fructele selectate cu atenție transformă această pălincă într-un produs de top.
Poate că au inventat americanii pumpkin spice-ul, dar dacă ne întrebi pe noi, români get-beget – ce gust are toamna din această parte a lumii, îți spunem cu mâna pe inimă că de gutui. Un sortiment mai rar întâlnit, pălinca de gutui de la Distileriile Tomșani captează esența toamnei în fiecare picătură. Cu o aromă ușor astringentă și un gust complex, Gutinica oferă o experiență senzorială aparte, fiind ideală pentru degustători avizați.
Cireșele coapte sub soarele verii sunt ingredientul vital pentru obținerea unei pălincii de cireșe cu un parfum și o arome deosebite, așa cum este cea de la Distileriile Tomșani. Apreciată pentru aroma sa fructată și dulce-acrișoară, cireșinca captează esența verii într-o licoare delicată și echilibrată, fiind o băutură ideală pentru cei care apreciază savoarea naturală a fructelor roșii, de vară. De aceea, pentru atunci când vrei să capturezi vara dintr-o singură sorbitură, toarnă-ți un pahar de palincă de cireșe, adulmecă-i mireasma, închide ochii și apoi dă tot conținutul peste cap. În doar câteva clipe te vei trezi în vremea copilăriei, moțăind leneș sub un cireș darnic, cu coroană deasă și podoabe rubinii.
Palinca de vișine are o notă ușor acrișoară, oferind celor care o savurează o explozie de arome proaspete și complexe. Denumită afectuos Vișincă, această băutură este dedicată celor care caută la băuturile lor un gust mai intens și mai puțin dulce comparativ cu cireșinca, dar la fel de sofisticat și ușor de iubit.
Palinca de pere Distileriile Tomșani se remarcă prin finețea și delicatețea gustului său. Perele atent selecționate și distilate cu grijă oferă un gust subtil și elegant băuturii cu străluciri de chihlimbară, și o aromă ușor florală. Când te întrebi de unde cumpăr palincă bună pentru a o savura în compania prietenilor sau pentru un cadou deosebit, îți recomandăm în mod special acest tip de pălincă pentru gustul său versatil, ușor dulceag, care se pliază perfect pe așteptările fiecărui amator de băuturi tradiționale românești, dar în același timp surprinde printr-un rafinament aparte.
Palinca obținută din mere bine coapte, transformate în pălincă prin metode tradiționale de distilare și cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație, are un gust proaspăt și fructat, numai bună pentru cei care iubesc băuturile tari, dar cu un caracter mai maleabil. Este imposibil să nu te îndrăgostești de această palincă de mere cu o tentă ușor dulce și o personalitate rafinată, chiar de la prima degustare, mai ales dacă o servești alături de bucate tradiționale românești sau deserturi preparate acasă, din fructe. Se pretează pentru orice ocazie, dar și ca un dar deosebit pentru cei care știu să aprecieze măiestria producătorilor români de băuturi rafinate.
Țuica de prune, cunoscută și sub denumirea de „pălinca de prune” în anumite regiuni, este fără îndoială cea mai apreciată băutură tradițională din România, atât pe plan local, cât și peste granițele țării. Această băutură obținută din cele mai dulci și mai zemoase prune autohtone, este rezultatul unei tradiții de distilare veche de decenii, la care fiecare generație de producători și-a adus aportul în vederea perfecționării. Metoda clasică folosită la distilarea țuicii de prune implică fermentarea fructelor atent selectate, urmată de o dublă distilare, care asigură obținerea unui produs pur, cu un gust intens și bogat.
Ceea ce face țuica de prune specială este nu doar tradiția din spatele fiecărei sticle, ci și calitatea materiei prime. Prunele românești, bogate în zaharuri naturale și arome concentrate, sunt ideale pentru crearea unei băuturi cu un profil aromatic complex. Rezultatul este o băutură ce îmbină dulceața fructelor românești cu o tărie distinctă, fiind atât revigorantă, cât și plină de personalitate.
În afara granițelor, țuica de prune a devenit un simbol al României, recunoscută pentru calitatea sa și apreciată public în diverse competiții internaționale dedicate producătorilor români de băuturi alcoolice. Românii obișnuiesc să aleagă țuica de prune și atunci când vor să facă un dar special, ea fiind considerată și o mărturie a ospitalității și tradițiilor culturale românești.
Țuica de prune de la Distileriile Tomșani reflectă aceste valori prin fiecare sticlă produsă, oferind o experiență autentică atât pentru cunoscători, cât și pentru cei care doresc să descopere savoarea băuturilor tradiționale românești. Cu un gust echilibrat și o putere de seducție remarcabilă, țuica de prune este mai mult decât o băutură – este o parte din identitatea noastră națională, o comoară cu care ne mândrim ori de câte ori avem șansa!
Lasă un răspuns