Meniu

Ne pare rău, nu este nimic în coș.

Din pasiune pentru fructe am transformat 6 daruri de la natură în palincă!

Din pasiune pentru fructe am transformat 6 daruri de la natură în palincă!

Noi, Distileriile Tomșani, suntem cunoscuți ca cei care cresc pere în sticlă și le îneacă apoi în palincă de calitate, obținând astfel o licoare pe cât de arătoasă, pe atât de savuroasă. Dar perele nu sunt singura noastră pasiune. De fapt, ne plac toate fructele și nu ne dăm în lături de la niciun experiment când vine vorba de palincă bună. 

Palinca cu pară în sticlă: de la hobby la produs de lux

Să crești pere în sticlă nu implică niciun proces ieșit din comun. Cel puțin în teorie. La fața locului însă, în livadă, lucrurile stau complet diferit. Indiferent de experiența horticultorului și timpul pe care el îl dedică acestei activități, creșterea fructelor în sticlă are o rată de succes de doar 70-75%. Și asta într-un an bun! Rezultatul muncii noastre este puternic influențat de factori asupra cărora nu avem niciun control, cum ar fi: clima, temperatura, expunerea la lumină și multe alte detalii care descurajează pe mulți.

Noi însă suntem temerari pentru că am învățat de la viață că cele mai prețioase și mai frumoase lucruri se obțin cu mult efort și pentru că… ne plac cu adevărat fructele și ne fascinează potențialul lor. Așadar, în colecția noastră de băuturi tradiționale fine, doritorii sunt invitați să descopere nu doar palincă cu pară în sticlă, ci și cu alte fructe care constituie o surpriză plăcută nu doar în momentul prezentării sticlei musafirilor la mesele festive, ci și în timpul degustării. 

De asemenea, ne place să ne forțăm limitele și apoi să le depășim, iar din pasiune pentru fructe, am creat șase tipuri inedite de palincă, fiecare botezată cu un nume care i se potrivește ca o mănușă și cu care poate scoate capul cu mândrie în lume.

Palincă de gutui: Gutincă

Gutinca din gama noastră de produse este o palinca de gutui premium fabricată din fructe atent selecționate, sortate, bine spălate, fără sâmburi și zdrobite pentru a accelera procesul de fermentație. Pentru producerea acestui tip de palincă, la fel ca și în cazul tuturor celorlalte produse din portofoliul Distileriile Tomșani, s-au folosit numai echipamente de ultimă generație cu ajutorul cărora garantăm tuturor clienților noștri o calitate superioară a produselor.

Pentru a accentua frumoasa nuanță ușor gălbuie a gutincei noastre, am lăsat-o să se odihnească în butoaie de lemn de stejar, ca să se matureze, așa cum procedăm de altfel cu toate produsele pe care ți le vom prezenta în continuare.

Palincă de pere: Parincă

Din fructe scăldate o vară întreagă în lumina razelor de soare, palinca de pere din gama noastră selectă de băuturi tradiționale este o licoare care încântă toate simurile. În fiecare strop se pot simți reverberațiile soarelui care se împletesc într-un dans armonios cu arome de fructe bine coapte și esență de pomi înfloriți. Și astfel, indiferent de momentul în care o savurezi, licoarea noastră fermecată te poartă într-o călătorie în timp, pe meleagurile patriei, într-un anotimp când blândele raze de soare te îndeamnă la meditație și visare.

Palincă de mere: Mărincă

Mărul, cu aura sa de puritate și simbolism, reprezintă pentru noi, românii, mai mult decât un simplu fruct. Pe de-o parte ne este atât de familiar, apropiat, modest și pe de altă parte atât de misterios, încărcat de semnificații profunde, un element cheie în poveștile și tradițiile românești pe baza cărora s-a conturat identitatea noastră de-a lungul timpului.

În cultura noastră mărul este adesea asociat cu imaginea curăției și a fertilității, dar și a sacrului. În legendele populare, mărul apare ca un avatar al tainelor ascunse ale naturii, adesea un punct de plecare sau un scop pentru eroii și eroinele care dau viață poveștilor. Chiar și pomul cunoașterii, menționat în Biblie, este adesea ilustrat în literatură și artă ca un măr, deoarece mărul este fructul pe care cei mai mulți dintre noi îl cunoaștem cel mai bine.

Palinca de mere de la Distileriile Tomșani redă cel mai bine caracteristicile mărului. Chiar dacă nu ai mai gustat până acum o astfel de licoare, această pălincă îți va oferi o experiență memorabilă, pe care vei vrea s-o repeți din nou și din nou.

Palincă de cireșe: Cireșincă

Palinca noastră de cireșe este o frumoasă poveste despre un început molcom de vară. Am încercat să captăm în ea tot ce e mai frumos din zilele senine petrecute în grădină la umbra cireșilor, când parcă timpul s-a oprit în loc și nu mai contează nimic în afară de suava mângâiere a razelor de soare.

Încă de la prima înghițitură, palinca de cirese sau cireșinca, cum am poreclit-o noi, se dezvăluie cu un buchet bogat și învăluitor de arome. Gustul dulce-acrișor al cireșelor bine coapte se împletește cu tăria alcoolului, creând astfel o licoare perfect echilibrată, numai bună de savurat la ocazii speciale. Acest tip de palincă are un gust pe care ai impresia că îl cunoști dintotdeauna, în care distingi o dulce reminiscență a copilăriei datorită delicioaselor cireșe, și totuși, fiecare înghițitură aduce ceva nou, pur, autentic, spectaculos.

Este imposibil să reziști farmecelor acestei băuturi limpezi în care se oglindesc tradiții vechi, dar și metode moderne de fabricare. Descoperă o licoare care te va surprinde într-un mod deosebit de plăcut și care, dacă iubești fructele la fel de mult ca noi, cu siguranță se va transforma într-una din preferatele tale.

Palinca de vișine: Vișincă

Știm exact la ce te gândești acum! Palincă… Vișine… Un fel de vișinată? Dar nu ai ghicit! Este vorba de vișincă, o palinca de visine premium care impresionează atât prin aspect, cât și prin conținut. 

Pentru fabricarea acestei băuturi deosebite, pe care nouă ne place s-o alintăm vișincă, vișinele bine coapte s-au transformat în artizanii unei simfonii gustative, în care frumusețea naturii și tradiția se contopesc pentru a oferi o experiență senzorială de neuitat. În fiecare pahar de se ascunde o poveste care abia așteaptă să se depene în compania unui prieten drag sau a mai multor persoane la care ții, pentru că licorile românești sunt cele mai bune când le împarți!

Palincă de prune: Prunică

Palinca, în general, se face din prune și este o băutură atât de comună în Europa de Est, încât te întrebi poate cu ce am contribuit ca să avem dreptul să ne prezentă prunica noastră ca o băutură premium, pe care merită s-o ai acasă. Dar îți spunem noi: începând cu prezentarea și continuând cu experiența de degustare și dorința de mai mult cu care rămâi după prima sorbitură, nimic nu este obișnuit la palinca de prune din colecția noastră.

Am cules și am sortat prunele fruct cu fruct, astfel încât doar cele care au demonstrat că merită cu adevărat au reușit să ajungă în licoarea noastră, obținând astfel o palincă care se apropie de perfecțiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X